Molidul, patrimoniu naţional

Molidul din Valea Bistriţei şi Bucovina este una din speciile de bază ale patrimoniului nostru naţional

In Carpaţii Româneşti, molidul este reprezentat printr-o rasă geografică deosebit de valoroasă prin fondul sau de gene, prin marea sa capacitate de creştere şi adaptare. Rasa carpatică nu este unitară, molidul din Carpaţii Orientali are un mare potenţial productiv şi vitalitate generală net superioară molidului din Carpaţii Meridionali sau din alte zone din Europa.
Provenienţe deosebit de valoroase de molid, testate şi dovedite prin experimentări speciale sunt cele din Valea Bistriţei şi cele din Bucovina – unde se găseşte şi vestitul lemn de rezonanţă. Când se vorbeşte despre lemnul de rezonanţă de fapt se vorbeşte despre molidul cel mai valoros care se găseşte numai în aceste zone. Răspândirea molidului cu lemn de rezonanţă este legată de răspândirea pădurii virgine şi respectiv a pădurii naturale de amestec într-un areal ideal de condiţii pedoclimatice, relief şi de altitudine. Iată de ce în zonele de cultură cu molid din România şi din toată Europa nu există molid de rezonanţă.
Multa vreme molidul de rezonanţă românesc a fost exportat sub formă de buşteni şi cherestea, datorită excelentelor sale calităţi. Multe fabrici şi ateliere de fabricare a instrumentelor muzicale din Europa, cu renume mondial şi tradiţii seculare s-au bazat până dupa cel de-al doilea Război Mondial pe lemnul de rezonanţă provenit din Valea Bistriţei şi din Bucovina
Ilustrul inginer silvic Radu Ichim, în “Istoria pădurilor şi silviculturii din Bucovina” menţionează că în anul 1889 la Poiana Itcani, din cadrul Ocolului Silvic Pojorâta din Bucovina existau doua gatere mari cu acţionare pe abur unde era prelucrat molidul de rezonanţă. Materialul debitat era exportat în Austria, Germania, Franţa şi Anglia, fiind cel mai apeciat lemn la fabricarea instrumentelor muzicale sau a tamplăriei, unde urma a se realiza finisaje şi baiţuri deosebite.
Lemnul de molid din Valea Bistriţei şi Bucovina se remarcă printr-o culoare alb-mătăsoasă, cu inele anuale fine şi regulate, este uşor, omogen, rezistent, elastic şi trainic. Datorită acestor calităţi, pe lângă industria instrumentelor muzicale se pretează la activităţi extrem de variate, fiind foarte preţuit în tâmplărie şi în construcţii. Pe lângă proprietăţile fizico - mecanice şi de rigiditate deosebite, în acelaşi timp, molidul permite realizarea finisajelor superioare.
O altă caracteristică importantă a molidului de provenienţă din Valea Bistriţei şi Bucovina o reprezintă dimensiunile mari ale arborilor, care pot ajunge la 50 m inălţime, diametre de peste 55 cm în mod frecvent şi cu rectitudine deosebită. Această caracteristică, mai ales în secolul al XIX lea, indică folosirea molidului ca lemn pentru catargele vapoarelor. În acest sens este remarcabilă dezvoltarea plutăritului pe Valea Bistriţei şi transportul buştenilor pe această cale până la Galaţi. Cadrul natural favorabil al Văii Bistriţei şi a Obcinilor Bucovinene, clima, tradiţia şcolii silvice germane – continuată de excelenta muncă a specialiştilor silvici români de după anul 1918 şi până în prezent, reprezintă factori care au dus la această provenienţă deosebit de valoroasă a molidului din aceste zone. De asemeni, este remarcabilă şi râvna specialiştilor din industria lemnului de secole de a valorifica optim lemnul de molid, funcţie de utilizari: tâmplărie, mobilă, construcţii, instrumente muzicale, construcţii aeronautice. Lemnul de molid de pe Valea Bistriţei, cu calităţile sale unice, a permis recunoaşterea în Europa a aşa-numitului lemn de rezonanţă sau aşa-zisul lemn ”white wood” – foarte bun pentru tâmplărie, ca marcă deosebită de identificare a acestei zone.
În toate celelalte zone din România şi Europa- precum a celor din Alpi sau Munţii Boemiei- unde creşte sau este cultivat, molidul nu are caracteristicile celui din zona societăţii AZI srl Piatra Neamţ. În toate aceste alte zone molidul este considerat de unii silvicultori ca fiind ”o formă obosită“. Acolo unde este molid de cultură noi îl numim “molid de incubator“ care nu are vigoarea şi proprietăţile molidului din Valea Bistriţei şi Bucovina. Degenerarea molidului în acele zone a avut ca principala cauza intervenţiile agresive şi necontrolate asupra ecosistemelor din raţiuni economice. Specialiştii silvici adevăraţi şi toţi cei care iubesc natura sunt trişti şi supăraţi când văd cum aceste valori naturale sunt degradate într-un ritm ameţitor prin megafabrici de “tocat“ păduri întregi şi în care exportul de cherestea în cantităţi uriaşe este singura raţiune.
Este exagerat dacă spunem ca munţii plâng cu şiroaie de s-au produs inundaţii în Moldova sau că pădurea doborâtă nu a mai facut umbră pământului de creşte temperatura vara până la 40 gr C ? Şi toate acestea pentru ce, sau mai bine zis pentru cine ?
Dezvoltarea durabilă inseamnă sa pui accent pe calitatea vieţii în complexitatea sa, cu accent relativ egal privind mediul înconjurător, mediul economic şi mediul social. Dezvoltarea economică trebuie să urmarească satisfacerea nevoilor prezentului, dar fără a compromite posibilitatea generaţiilor viitoare de a-şi satisface propriile nevoi. Doar armonizarea celor două interese constituie garanţia unui mediu sănătos şi a unei surse de materii prime inepuizabile. Intervenţiile în viaţa arboretelor trebuie să conducă la ecosisteme sănătoase şi echilibrate şi nu la o distrugere sau agresare a mediului.
În concluzie, molidul este una din speciile de bază ale patrimoniului nostru naţional, a carui cultură în arealul său natural se impune ca o specie lemnoasă deosebit de valoroasă, cu multiple şi diverse întrebuinţări datorită proprietăţilor fizico - mecanice precum şi datorita calităţii sale ornamentale. Acest patrimoniu trebuie păstrat şi apărat.
Bibliografie:

Radu Ichim – “Istoria pădurilor şi silviculturii din România”, Editura Ceres, 1988
Victor Stanescu – “Dendrologie”, Editura Didactică şi Pedagogică Buc., 1972
Eugen C. Beldeanu – “Produse forestiere şi studiul lemnului” , Editura Universitatea “Transilvania”, Braşov
Victor Stanescu, Nicolae Sofletea, Oana Popescu – “Flora forestieră lemnoasă a României”, Editura Ceres, 1997